OPINII  »  GSP

Gazeta de colecție, ediție 2021

Articol de - Publicat sambata, 01 ianuarie 2022 23:02 / Actualizat duminica, 02 ianuarie 2022 22:19

Începem anul cu o selecție de peste 100 de articole speciale publicate de redacția Gazetei in 2021 și cu promisiunea că vom încerca să fim mult mai buni în 2022. Pentru că voi meritați, iar noi putem.

Am traversat împreună un 2021 complicat, dar sportul ne-a călit, știm de când lumea că „meciul următor e cel mai important”. Așa că aruncăm rapid o privire peste umăr și ne pregătim de noi provocări.

Am „bătut" pentru voi pe toate stadioanele Ligii 1, am transmis de la Roland Garros și de la Euro 2021, din cantonamente și din săli de competiție, am fost până în Canada după Doroftei și tocmai în Japonia pentru a relata de la fața locului Jocurile Olimpice. A fost anul în care GSP.ro a fost desemnat site-ul european cu cel mai bun design, iar Gazeta a devenit prima publicație de sport a lumii nominalizată la Oscar, datorită investigațiilor sale jurnalistice.

Am tipărit aproape 60 de milioane de pagini de ziar în cele 303 ediții ajunse la din ce în ce mai puținele chioșcuri de presă din toate colțurile țării. Iar pe GSP.ro s-au publicat peste 28.000 de articole! Un efort redacțional consistent, pentru care mă întorc cu recunoștință și prețuire către toți colegii mei de la Gazetă. 

2021 a fost un slalom permanent între informare și divertisment, între content ultra-rapid în timp real și analize așezate, între investigații și interviuri ample, opinii tăioase și galerii foto „de relaxare", video-uri virale și campanii umanitare. Am făcut multe, dar nu destule. Nimic perfect, totul perfectibil.  

Datoria noastră este să aducem în fața voastră sportul așa cum e, cu eroi și cu învinși, cu povești emoționante, dar și cu momente neplăcute, cu modele de urmat, însă și cu personaje toxice. Acesta e tabloul complet, oglinda reală a fenomenului. Iar noi suntem aici pentru a vă arăta sportul și cu bune, și cu rele.  

În retrospectiva de azi am dat deoparte miile de relatări ale actualității - evenimente la zi, avancronici, live-uri, reacții rapide, faze controversate, informații exclusive. N-am insistat nici pe tehnologie - secțiunea noastră completă de livescore cu rezultate live, statistici, meciuri, clasamente -, nici pe trofee (Cei mai buni / Gala GSP). Am dat „skip" și zonei de video GSP, unde se produc zilnic zeci de subiecte, de la GSP LIVE la „Prietenii lui Ovidiu" și de la "Dezbaterea Zilei" la videourile dedicate pasionaților de pariuri (Match Preview, Ponturile Zilei, Bătălia Cotelor, Meciul Zilei). 

În această oglindă editorială a lui 2021 am păstrat, așadar, o colecție premium, cu peste 100 de articole speciale, evergreen-uri ce nu pică testul timpului sau subiecte de presă cu care Gazeta a făcut în multe zile agenda publică a sportului românesc. Sute de produse jurnalistice îngrijite, documentate, muncite. Și înghițite poate pe nedrept în vâltoarea actualității. 

Vă invităm să „răsfoiți" mai jos colecția specială a lui 2021, nu înainte de a vă mulțumi pentru că ne-ați însoțit în această călătorie, că ne-ați criticat, că ne provocați mereu să progresăm și că ne ambiționați să ne promitem în fiecare zi că vom fi mai buni. 

Nimic nu se poate fără voi, publicul nostru pasionat, divers, cunoscător și pretențios. Mergem mai departe împreună, umăr la umăr! Noi vom fi aici și în 2022, la fel de vocali, incomozi, încăpățânați, nesuferiți și insistenți ca întotdeauna.

3,54 milioanede vizitatori unici pe lună a fost media pe 2021 pentru GSP.ro. Cel mai bun an din istoria site-ului! Un alt record all-time a fost media de 20,5 milioane de vizite pe lună

Proiectul „Inima Sportului"

Gazeta a lansat în primăvară campania "Inima Sportului", căutând să publice poveștile emoționante ale unor sportivi în situații delicate, care au nevoie de sprijin. Voi, cititorii GSP, ați donat peste 25.000 de euro! Iar aceste câteva cazuri tulburătoare și-au găsit măcar parțial rezolvarea datorită solidarității voastre.

  1. Gigel Enache a evadat din junglă ca să se facă Ronaldo » Povestea emoționantă a micului fotbalist crescut în sălbăticie
  2. Ilie Dragomir, poate cel mai talentat și spectaculos boxer pe care l-a avut România, trăiește la limită, într-o casă dărăpănată din Ferentari
  3. După povestea autografului luat de Șovre de la Haaland, Gazeta a colectat tricouri celebre de la fotbaliști de top, pentru a fi valorificate la licitații, iar banii au mers la copiii bolnavi de autism. „Mă înclin în fața voastră și vă mulțumesc!"
  4. Povestea tulburătoare a lui Florin Hidișan » „Am cancer, dar lupt zâmbind. Mai presus de medicină, eu știu că voi fi bine!”

Dosarele Gazetei

Un nou proiect editorial inaugurat în 2021: Dosarele Gazetei. O abordare tip documentar a marilor dezbateri din istoria sportului românesc, cu detalii neștiute scoase acum la iveală, documentare riguroasă, imagini de arhivă, discuții cu personajele vremii.

  1. Cum au fost create marile echipe care au dominat anii '80? Universitatea Craiova + Steaua + Dinamo
  2. Incursiune spectaculoasă în dopajul din sportul românesc - detalii neștiute, persoanele implicate, legende și statistici din lumea dopajului
  3. Rapid, club oprimat sau favorizat? Istoria zbuciumată a Rapidului pusă sub lupă, din perioada Regelui Carol al II-lea până în vremurile lui Ceaușescu, pentru a răspunde la întrebarea „a fost Rapid un club anti-sistem sau nu?”. Episodul 1 + episodul 2 + episodul 3

Reportaje, povești, interviuri, analize

  1. Imaginea începutului de 2021 în sport: palmele rupte ale canotorilor. Și continuarea de după Jocurile Olimpice, cu răsplata în medalii
  2. Serial de 10 episoade despre șah, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit”
  3. O amplă dezbatere despre provocările anului sportiv 2021. Puteți verifica aici câte s-au confirmat
  4. Interviu cu Jorge Costa, unul dintre cei mai titrați fotbaliști portughezi din istorie, ulterior antrenor la CFR și Gaz Metan
  5. Spovedania unui fost campion cu Dinamo » Mărgăritescu s-a dedicat religiei
  6. Povestea fostei campioane europene care este acum artist la Circul Metropolitan
  7. De ce ne uităm de 15 ori mai mult la fotbal decât la handbal? O comparație Liga 1 vs CM de handbal
  8. Povestea redutabilei echipe de fotbal construite de americanii de origine japoneză încarcerați în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
  9. Ultima campioană mondială a gimnasticii românești este acum manichiuristă » Ana Porgras, totul despre o carieră tumultoasă: „M-am luptat cu depresia câțiva ani”
  10. De pe teren în gulag! Povestea sinistră a sportului sovietic în vremea lui Stalin: sănătate, propagandă și represiune
  11. Povestea emoționantă a unui jucător din Liga 1: de 5 ani muncește la casa lui, după ce a trecut peste moartea tatălui » „Sunt mândru că o fac cu mâinile mele”
  12. Povestea dramatică a unui supraviețuitor: rugbistul care s-a vindecat de cancer limfatic » „Doctorul mi-a spus că mai am de trăit doi ani”
  13. Reconstituirea poveștii unui transfer care a produs o fisură imensă în fotbalul românesc: documente confidențiale + culise
  14. Povestea Irinei Giurgiu, prima femeie din România cu licență UEFA Pro » Cum rezistă în fața prejudecăților și ce a învățat de la Rădoi, Prandelli și Lucescu: „Mulți se întrebau ce caut acolo”
  15. Sacrificiu de mamă » Povestea suedezei Linn Blohm, cel mai bun pivot din lume, care evolua la Minaur Baia Mare
  16. Cea mai mare colecție de motociclete din România, cu 166 de modele din 1926 până în 2020. Plus o mașinuță electrică, primită de Nadia Comăneci în 1977 de la fostul președinte al Mexicului
  17. Analiză » De 20 de ani suntem în afara fotbalului care contează! Trei întrebări despre situația în care ne aflăm
  18. Cum se ratează o carieră promițătoare » Interviu șocant: „Am avut prime de instalare de milioane, dar eu nu am văzut niciun euro” + avertisment pentru jucători: „Nu vă luați impresari manglitori!”
  19. „Noi nu plătim un Mbappé, ci plătim să formăm un Mbappé!" » Interviu-eveniment cu Roxana Mărăcineanu, ministrul delegat pentru sport din Franța, realizat la Paris
  20. Drama din spatele unui gol celebru marcat în Champions League, mărturisită după 12 ani de atacantul lui Dan Petrescu
  21. Interviu cu Ioan Igna, unul dintre cei mai mari arbitri români din istorie: „Eu nu aș introduce VAR! Cine nu e capabil să nu arbitreze!”
  22. Infografie cu noul stadion Steaua » Invitație în noul Templu roș-albastru
  23. Campion european cu 2.000 de lei salariu » Fostul câștigator al CCE în 1986 a ajuns șofer: „La treabă! Așa e viața”
  24. Reportaj la Roland Garros, aristocratul din Orașul Luminilor
  25. După cazul Christian Eriksen, GSP a apelat la ISU pentru un exercițiu practic: așa se intervine rapid și eficient în cazul unui stop cardio-respirator
  26. Dragostea din barcă » Povestea de iubire dintre Maria Tivodariu și Florin Lehaci, componenți ai bărcilor de 8 plus 1 ale României, calificate la Tokyo
  27. „Fotbal. Realismul jocului” - mixul perfect dintre sport și artă contemporană
  28. Inegalabilul Ion Ghițulescu » 7 povești de colecție cu celebrul comentator radio, din culisele Jocurilor Olimpice: „Am plecat cu salamul după noi!”
  29. 50 de fotografii dintr-o experiență senzațională! Cum e sa fii fotoreporter la EURO: 30 de zile, 19 meciuri, 18 echipe, 9 stadioane și o campioană
  30. Industria Red Bull Salzburg » Reportaj de la fabrica de fotbaliști din Austria: condiții SF!
  31. De la Zanetti la schizofrenie » Drama fotbalistului care a fost titular în „dubla” Inter Milano - FC Brașov din 2001: „Crede că va fi antrenorul Barcelonei”. Familia acuză doctorul, acesta răspunde tăios
  32. Ziua care n-ar fi trebuit să existe » Larisa Iordache la Tokyo: „Durerea, peste limita mea de suportabilitate”
  33. Jurnal de campioană olimpică » Spadasina Ana Maria Popescu s-a lăsat urmărită de GSP timp de un an
  34. Povestea lui Florin Gheorghiu, șahistul român care l-a învins pe Bobby Fischer » Umilit de Nicolae Ceaușescu + blaturile nereușite din sportul minții
  35. Reportaj de senzație din Tokyo: 13 episoade despre realitatea din Japonia, țară a contrastelor și a obiceiurilor complet diferite față de orice alt colț al planetei
  36. 25 de imagini extraordinare surprinse de fotoreporterul GSP în cele 17 zile la Tokyo » Sportul olimpic a oferit momente magice
  37. 7 povești captivante de la Jocurile Olimpice » De la aurul istoric al vecinilor până la atleta cu cele mai multe medalii din istorie
  38. Aurul care adună ani » Interviu cu Vasile Pușcașu, autorul ultimului mare succes la lupte pentru România, la Jocurile Olimpice de la Seul 1988
  39. Anul în care l-am pierdut pe Ivan Patzaichin » Poveștile legendei din kaiac-canoe din România
  40. Povestea emoționantă a copilului minune ajuns triplu campion național la 14 ani » Salvat după ce a fost părăsit de mamă și a îndurat zile întregi fără mâncare

Portrete

  1. George Best, al 5-lea Beatle » Mii de femei, sute de goluri pentru Manchester United și un sfârșit tulburător: „Să nu muriți ca mine”
  2. Johan Cruyff, băiatul din „satul de beton" » Povești extraordinare + cum a revoluționat fotbalul + 10 citate faimoase
  3. Ronaldo, unicul „Fenomeno" » Descoperit de un magnat, a uluit Europa și a fost aproape să moară la Mondial
  4. Emil Zátopek: cel mai mare olimpic a dispărut din viața publică după ce a sfidat tancurile rusești în 1968
  5. Jesse Owens, atletul american care a câștigat patru medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Berlin și l-a sfidat pe Adolf Hitler
  6. Toto Schillaci, fotbalistul genial pentru Italia la CM 1990 » L-a bătut pe Baggio și a fost dată afară fiindcă și-a părăsit soția
  7. Alessandro Del Piero, de la Pinturicchio la Master Chef » Fostul căpitan de la Juventus și-a deschis restaurant în Los Angeles
  8. Totul despre Xavi » Cum a schimbat fotbalul micul artist al Barcelonei, considerat cel mai bun fotbalist spaniol din istorie
  9. Lucescu #1 » Radiografia unei cariere de legendă: recordurile care l-au propulsat lângă Ferguson, Lobanovski, Guardiola și Mourinho
  10. Totul despre Michel Platini, geniul care a răvășit fotbalul! De la Balonul de Aur la răzbunarea lui Igna + „casa de bani negri”

Interviuri ample cu sportivi de top

  1. Dialog spectaculos cu Ilie Năstase realizat la Paris: „În ‘68 am ajuns cu autobuzul la Roland Garros”
  2. Horia Tecău după retragerea din circuitul ATP: "E momentul să mă bucur de viață în alt fel"
  3. Leonard Doroftei, mărturisiri din Canada: "Dacă boxam acum luam 5 centuri, mai inventam una și o luam și pe aia"
  4. Ancuța Bodnar și Simona Radiș, câștigătoarele trofeului „Sportivul anului” în Gala GSP - „Când mi-e greu mă uit la cursă pe telefon și trece totul!”
  5. Ana Maria Popescu, interviu pentru cititorii GSP la finalul carierei : "Sportul are nevoie de povești!”
  6. Carmen Bunaciu, prima medaliată mondială din natația românească: "Nu te crispa, apa e prietenă!"
  7. Otilia Bădescu, ultima medaliată mondială a României la individual: „Eram dedicată, muncitoare, dar și obraznică” 
  8. Gabriela Ruse: "A fost pe locul 5 în lume la junioare și nimeni nu m-a putut sprijini"
  9. Gina Gogean, multiplă campioană mondială și europeană, apoi antrenoare a echipei de junioare care a impresionat la Europene
  10. Robert Glință, primul campion european din istoria înotului masculin românesc: „Toată viața mea am investit-o în înot!”

Investigații

  1. Cifre incredibile despre finanțarea din bani publici: statul cheltuie 1 mil. € pe zi pentru sport. Dar complet la întâmplare, fără nicio strategie coerentă · Sportul nu e o prioritate națională, ci un demers la cheremul politicienilor locali!
  2. Cum arată harta banilor publici în sportul românesc: un demers la cheremul politicienilor și un talmeș-balmeș între primării, consilii județene! Care sunt cele mai absurde situații
  3. MTS vrea să administreze o bază de 37 de milioane de euro, dar în ultimii 30 de ani și-a făcut praf propriul patrimoniu » Raportul oficial e scandalos!
  4. Cum a fentat FCSB carantina la întoarcerea dintr-un cantonament în Turcia, cu complicitatea DSP
  5. Patru șefi din COSR trimiși în judecată în cazul echipamentului fals Kappa al lotului României la Olimpiada de la Rio!
  6. Conflict de interese în Liga 1: directorul juridic al LPF, contract de consultanță prin firma iubitei cu casa de pariuri care e sponsorul campionatului
  7. Toți oamenii ministrului: un fost polițist, un mecanic, o poetă și o actriță » Novak și-a angajat pe post de sfătuitori la MTS o mulțime de prieteni și parteneri de afaceri
  8. Legături incredibile ale mafiei pariurilor cu două cluburi din România. „Președintele ne-a spus la pauză: «Patru goluri!». Jucătorii au scos imediat telefoanele”
  9. Scene incredibile pe Arena Națională » Șeful DNA, politicienii și FRF au stat la VIP! Hagi, Gică Popescu și Dorinel, umiliți și trimiși la tribuna a II-a!
  10. FRF face campanie electorală cu biletele de la Euro! Burleanu și-ar răsplăti votanții cu tichete de peste 37.000€
  11. Ca pe vremea lui Ceaușescu! Dosarele X în campionatul național U17 organizat de FRF: au dat 26 de goluri într-o repriză pentru a câștiga seria la golaveraj! 
  12. Antrenorul de la FCSB a fost implicat în cel mai mare scandal de trucare de meciuri din fotbalul românesc. Mărturie oficială: „I-a strigat colegului său să rateze un penalty”
  13. Cum a trimis-o România pe halterofila Roxana Cocoș la Jocurile Olimpice de la Londra, deși trebuia să fie suspendată pentru dopaj
  14. Se joacă în continuare în capcana morții! Stadionul pe care un copil a fost strivit, încă în funcțiune
  15. Gazeta a descoperit o rețea de falsificare de diplome UEFA care îi are clienți pe antrenorii români dornici să-și obțină licențele mai repede decât le-o permit legile sportive
  16. Incident grav la bazinul de la CS Rapid: 18 copii au ajuns de urgență la spital » Poliția a deschis o anchetă, clubul se apără
  17. Un milion de dolari blocați, sub cheie » Ce au descoperit reporterii GSP la arena „Arcul de Triumf”
  18. Incredibil unde s-a ajuns: și caii se dopează! Secretele murdare ale curselor de trap + fenomenul dopingului pe hipodromul de la Ploiești
  19. Fosta „speranță” a gimnasticii românești, abuzată de antrenorii ei: „Am fost victima bullying-ului, a loviturilor, a intimidărilor”
  20. Aici au dispărut banii dumneavoastră: Arena Naţională, pierderi de 13 milioane de euro din 2011! Dezvăluiri și cifre incredibile despre cel mai mare stadion din România

Proiectul „Stadioane uitate"

În 2021, jurnaliștii Gazetei au cutreierat țara pentru a readuce în prim-plan poveștile unor arene importante ce depozitează amintiri și performanțe peste care s-a pus rugina sau bălăriile. Iată 20 de astfel de povești:

  1. Stadionul din Bacău 
  2. Stadionul din Galați 
  3. Stadionul din Onești 
  4. Stadionul din Timișoara
  5. Stadionul din Constanța 
  6. Stadionul "Tineretului" din Craiova
  7. Stadionul Cotroceni
  8. Stadionul din Petroșani
  9. Stadionul din Hunedoara
  10. Stadionul din Suceava 
  11. Stadionul din Reșița 
  12. Stadionul din Fălticeni 
  13. Stadionul din Scornicești 
  14. Stadionul "Tineretului" din Brașov 
  15. Stadionul din Oradea 
  16. Stadionul din Urziceni 
  17. Stadionul Electroputere din Craiova
  18. Stadionul din Medgidia 
  19. Stadionul din Brăila 
  20. Stadionul din Baia Mare 

Proiectul Retro GSP

Adrian Florea, șeful departamentului Fotbal la Gazetă, ajutat de statisticianul Liviu Manolache, readuce la lumină episoade spectaculoase din istoria fotbalului. Un demers de arheologie fotbalistică foarte apreciat de publicul Gazetei, iubitor de istorie și povești. Iată câteva exemple:

  1. Cel mai ghinionist jucător din istorie
  2. Singurul antrenor care i-a pregătit pe Dobrin și pe Hagi
  3. 52 de ani de la Anglia - România 1-1 
  4. Ziua deciziei care a bulversat definitiv lumea fotbalului - abolirea pragul maxim pentru salariile jucătorilor din Marea Britanie 
  5. 82 de ani de la dispariția misterioasă a lui „Mozart”. Geniul care i s-a împotrivit lui Hitler și care a fost găsit apoi mort în propria casă
  6. 23 de ani de când Adrian Ilie marca primele goluri în Primera Division, o „triplă” pentru Valencia!
  7. 38 de ani de la primul gol în națională pentru egalul lui Messi și Maradona. Romulus Gabor: „N-am fost «copilul» lui Lucescu, ci unicul Balon de Aur al fotbalului românesc!"
  8. Povestea lui "Parpală" » Teofil Codreanu a locuit în Ghencea, a început fotbalul la Steaua, a devenit legendă în Giulești și a ratat un transfer la Juventus
  9. Trei decenii de la debutul lui Ryan Giggs, cel supranumit „Mister Premier League”! Ce recorduri uluitoare a stabilit și cum l-a lipit de pereți pe Cristiano la micul dejun 
  10. Cel mai lung meci de fotbal din istorie » A durat 3 ore și 23 de minute, fără să aibă vreun învingător!
  11. Ion Marin, dinamovistul cu 5 titluri de campion, cu o semifinală de Cupa Campionilor Europeni, dar cu zero meciuri la națională
  12. 4 decenii de la primul meci în națională al lui Nae Ungureanu: „Din cauza lui Ienei am ratat Mondialul din '90”
  13. Cea mai mare catastrofă internă a Rapidului: 2-8 cu Steaua! „Rezultatul a fost normal, puteam să le mai dăm 3-4 goluri!”
  14. Meciul care a declanșat ura între Arad și Timișoara: „La final a fost măcel! Galeriile s-au înfrățit și s-au bătut cu Miliția!” 
  15. FC Argeș, la 68 de ani. Ce recorduri au stabilit piteștenii în fotbalul românesc? 
  16. Povestea ultimului derby Rapid - Steaua din comunism: „S-au bătut parte-n parte cu Miliția. S-a jucat până a câștigat cine trebuia!” 
  17. 13 momente din viața „Baronului” Stere Adamache: cum a refuzat Steaua și Dinamo, acte falsificate de FRF și premoniția avută înainte de a muri înecat
  18. 33 de ani de la ultimul mare meci european al lui Belodedici la Steaua
  19. 38 de ani de la calificarea la Euro '84 și de la publicarea unui interviu antologic cu Bölöni
  20. 40 de ani de la debutul arbitrului Ion Crăciunescu în Divizia A
  21. 50 de ani de la un succes istoric al Rapidului în Europa: 4-0 cu Legia
  22. Ziua în care Steaua și Dinamo și-au snopit în bătaie adversarele 
  23. Povestea neverosimilă a ultimului meci al lui Tilihoi la Craiova și momentul în care arbitrul l-a lovit în zona sensibilă
  24. 45 de ani de la ultimul meci al lui Ion Oblemenco în Divizia A, înainte să fie dat afară de la Craiova
  25. 39 de ani de la moartea dezolantă a primului libero din fotbalul mondial, „Piți” Apolzan

Ediții speciale

  1. Octavian Belu la 70 de ani » Cariera lui Octavian Bellu e rezumată în Cartea Recordurilor în doar 8 cuvinte: Cel mai medaliat antrenor din istoria sportului mondial! Bellu a contribuit din postura de antrenor cu 305 medalii, dintre care 27 sunt obținute la Jocurile Olimpice!
  2. Nadia la 60 de ani » Întâmplări inedite, urările pe care i le transmit marii sportivi ai României, un fotoreportaj de excepție din viața Nadiei și reconstituirea perfecțiunii în 10 pași: de la 6,20 și trei căzături la bârnă pe când avea opt ani până la nota maximă la Montreal

1este locul ocupat de GSP.ro între toate site-urile de content din România în ceea ce privește timpul petrecut de utilizatori pe site, un indicator care vorbește despre calitatea editorială, grafică și tehnologică a paginii de internet a Gazetei

Gazeta de colecție, ediție 2021
GSP.ro, ediție 2021

Comentarii (18)
ali.bec
ali.bec  •  04 Ianuarie 2022, 15:12
Postat de ali.bec pe 04 Ianuarie 2022, 13:53

Domnu redactor șăf, și noi ne dorim un an 2022 mult mai bun și de acces va rugam sa-i transmiteți tovarășului director ca ne dorim sa scrie (și mai) multe compuneri de clasa a VI-a. Noua ne place limbajul de lemn și vocabularul restrâns. Și sa-i înjure (si mai) des pe Vassaras si Burleanu , *** Și sa-i transmiteți ca vrem (si mai) multe emisiuni cu foști, actuali si viitori pușcăriași. Pentru ca tov director isi da cu pumnul in piept ca nu citește comentariile, s-ar putea sa nu afle de rugămințile noastre. Va rugam foarte frumos sa-i transmiteți dvs din partea noastră.

Hehe, nu e important ca ați șters mesajul. Important e ca la o jumătate de ora tov director a sărit cu o compunere care conținea tot ce voi ați considerat vulgar și jignitor.

ali.bec
ali.bec  •  04 Ianuarie 2022, 13:53

Domnu redactor șăf, și noi ne dorim un an 2022 mult mai bun și de acces va rugam sa-i transmiteți tovarășului director ca ne dorim sa scrie (și mai) multe compuneri de clasa a VI-a. Noua ne place limbajul de lemn și vocabularul restrâns. Și sa-i înjure (si mai) des pe Vassaras si Burleanu , *** Și sa-i transmiteți ca vrem (si mai) multe emisiuni cu foști, actuali si viitori pușcăriași. Pentru ca tov director isi da cu pumnul in piept ca nu citește comentariile, s-ar putea sa nu afle de rugămințile noastre. Va rugam foarte frumos sa-i transmiteți dvs din partea noastră.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

paolo16
paolo16  •  04 Ianuarie 2022, 05:29

Doar o sugestie: semnați, va rugam, articolele. Nu este normal sa te ascunzi, atunci când faci judecați de valoare, analizezi performanta unui sportiv sau a unui club. Increderea suporterilor în ziar ar fi alta. P.S. Terminați cu pozele alea cu femei parțial dezbrăcate și fără legătură cu sportul. Întrati în zona cancan-fanatik.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează
Close